Drept la replică

Având în vedere articolul publicat de adevărul.ro, sub semnătura doamnei Corina Slămnoiu, intitulat ”Disperarea unui director de liceu din Dâmbovița” mă văd nevoită să dezmint știrea publicată, precizând că, în calitate de director al Colegiului Național ”Vladimir Streinu”, nu am transmis nici o scrisoare adresată părinților prin care să îmi exprim îngrijorarea cu privire la numărul mare de infectări  cu SARS COV 2 și nici nu am fost contactată pentru a da astfel de informații presei, ca atare consider că informarea respectivă nu este corectă și conformă cu realitatea.

Traversăm o perioadă foarte grea și încercăm să facem față tuturor provocărilor astfel încât să putem desfășura activitățile didactice în condiții de maximă siguranță  atât pentru   cadre didactice și personal cât și pentru elevii noștri.

Pentru o informare corectă a opiniei publice și a comunității vă pot spune că la nivelul unității  pe care o conduc, de la începutul cursurilor, au fost înregistrate 9 cazuri de elevi confirmați pozitiv cu SARS COV 2 , un profesor și o îngrijitoare. De asemenea,7 clase de elevi învață on-line.

 La nivelul unității există proceduri operaționale privind accesul în unitate, curățenia și dezinfecția. Sunt stabilite circuitele funcționale,  sunt organizate spații de recreere, sunt asigurate materiale de curățenie, igienă și dezinfecție.

Tot personalul unității și elevii respectă normele prevăzute în Ordinul Comun 5196/2021, cu privire la purtarea măștii de protecție, măsuri de distanțare și dezinfecție. Elevii sunt triați zilnic din punct de vedere epidemiologic de către personalul cabinetului medical școlar. 

Vă asigurăm că suntem transparenți privind deciziile luate, deschiși spre dialog, tratăm cu maximă responsabilitate și seriozitate orice problemă legată de respectarea cadrului legal în ceea ce privește desfășurarea procesului instructiv-educativ și siguranța elevilor și a personalului unității.

Director CNVS,

Prof Ioniță Iuliana Nicoleta

                                   

Postează comentariu