Mânăstirea Cobia se află în comuna omonimă din județul Dâmbovița. Mănăstirea Cobia este un unicat în contextul monumentelor existente prin decorația exteriorului – nemaiîntâlnită în arhitectura noastră.
Situată în partea de sud-vest a județului, pe drumul județean 702E, într-un peisaj specific Câmpiei Găeștilor, străbătută de apele pârâului Cobiuța, comuna oferă vizitatorilor o salbă de bisericuțe din lemn (patru la număr) toate datate la sfârșitul veacului al XVIII-lea, cu dezvoltări planimetrice specifice arhitecturii religioase din lemn dâmbovițene, prin tratări arhitecturale originale, un adevarat regal pentru cunoscători.
Mănăstirea Cobia, lăcaș de rugăciune pentru calugări, a funcționat până la secularizarea averilor mănăstirești, moment în care, fiind părasită de calugării greci, a devenit biserica de mir. Este situată la 7 kilometri nord-est de Găești și la 25 de kilometri sud-vest de orașul Târgoviște, în satul Mănăstire, pe șoseaua Găești – Târgoviște.
Satul Mănăstire se întinde de o parte și alta a șoselei într-o vale largă, între două dealuri de mică înalțime, acoperite cu pădure de stejar. Biserica este așezată într-un cadru natural foarte frumos, la 100 de metri de șoseaua asfaltată, în dreapta mergând din Găești spre Târgoviște, la 50 de metri de pârâul Cobiuța și înconjurată la est și vest de plantații de nuci.
Mănăstirea poartă hramul Sfântul Ierarh Nicolae și a fost construită între anii 1571-1572 de Badea Bolosin Stolnicul, sub domnia lui Io Alexandru Voievod. Biserica, transformată în nenumarate rânduri, este tot ce a mai rămas din vechea Mănăstire Cobia. După anul 1680, biserica a fost reparată de Pârvu Cantacuzino.
Între anii 1723-1724 s-au prăbușit colții bisericii, iar în 1752 a fost închinată fundației filotime de la Pantilimon.
Eforia spitalelor se ocupă în veacul al XIX-lea de biserica devenită parohială, făcând reparații după cutremurele din 1802, 1830, 1838. În anul 1843, sub îngrijirea eforiei se reface acoperișul bisericii, precum și casele egumenești construite pe beciurile boltite, vechi, ce se aflau la sud-vest de biserică.
Cutremurul din 1883 surpă turla mare a naosului, antrenând și o parte din zidurile altarului. Eforia Spitalelor intervine și repară turla din lemn mai groasă decât cea originală (lipsită de profilatura celei vechi), repară zidurile și construiește catapeteasma din zid așa cum o vedem și astăzi. În deceniul III al secolului al XX-lea, sub conducerea arhitectului Horia Teodoru, se face o nouă restaurare. O altă restaurare se face de Comisia Monumentelor Istorice în 1938.
Sondajele stratigrafice întreprinse de Departamentul Monumentelor Istorice între 1974-1975 relevă faptul că biserica nu avusese nicicând picturi murale. Pentru viitor se plănuiește să se facă o pictură corespunzătoare planului arhitectonic al bisericii, pictura inspirată din cea de la Bucovatul Vechi, Dolj și din Bolnița de la Mănăstirea Cozia. În anul 2001 s-a reușit ca biserica să fie pictată de pictorul Romeo Andronic.
În anul 1989, în condiții de clandestinitate, preotul paroh Popescu Ioan începe reparațiile imperios necesare, acoperișul fiind prăbușit și biserica în stare de degradare. Din cauza ateismului de atunci, acestea au fost întrerupte și s-au reluat abia în 1994, cu refacerea acoperișului și a turlelor de către Departamentul Monumentelor Istorice și cu grija părintelui paroh Popescu Ioan, lucrare încheiată în 1995.
Prin săpăturile arheologice din zona ansamblului monastic de la Mânăstirea Cobia, au fost descoperite fundațiile vechiului turn, contemporan bisericii (1571), precum și urmele vechiului zid de incintă. Au mai apărut, de asemenea, și urmele unor locuințe de suprafață din secolul al XVI-lea.
Exteriorul bisericii posedă o decorație unică în arhitectura noastră: paramentul este alcătuit numai din cărămidă smălțuită – verde, ocru, sienna – ceea ce dă un aspect de imensă bijuterie monumentului. Fațada bisericii este decorată cu firide ce se intind pe toata înălțimea sa și sunt terminate în arc de cerc, cu archivoltele marcate de un șir de cărămizi.
Biserica este de tip triconic, compartimentată în altar, naos, pronaos, având dimensiuni în interior de 14 metri lungime și 6 metri lățime. Altarul relativ mic și destul de înalt îi conferă o zveltețe plăcută. Are în partea de est o fereastră, spre nord are o mică nișă (proscomidia). Naosul este mic, treflat, cu cele două abside înguste și adânci, având fiecare câte o fereastră. Pe naos este așezată turla mare, deschisă, a bisericii.
Pronaosul lărgit, dreptunghiular, dezvoltat, croit după modelul ctitoriei lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș. Este încoronat cu 3 turle, cea mare în mijloc, iar celelalte două plasate în colțurile de nord-vest și sud-vest. Sistemul de boltire este realizat cu 3 bolți semicirculare pe laturile de nord, vest, sud.
Lumina în pronaos vine de la câte două ferestre așezate pe fiecare parte – total patru. Pronaosul este separat de naos printr-un zid care are o mare deschidere pentru circulație. Catapeteasma este din zid gros de 60 centimetri. Biserica nu are pridvor.
Cele patru turle ca și pereții exteriori ai bisericii au o plastică decorativă a fațadelor care ne amintește de biserica Mânăstirii Cotmeana, fiind placată exclusiv cu cărămidă aparent smălțuită și divers colorată: cărămizii, verde-brun și ocru-galben (tradiția orală ne spune că aceste cărămizi au fost aduse din Italia).
Pereții sunt decorați în exterior cu un șir de firide pe toată înălțimea fațadelor. Firidele sunt despărțite de pilaștri lați și se încheie în partea de sus cu arcuri semicirculare. Ușile din anul 1723, frumos ornamentate, se află acum la Mânăstirea Sinaia. Acoperișul din lemn cu învelitoare de tablă. Pardoseala este din dale de piatră.
Clopotnița este zidită la circa 15 metri vest de biserică, pe ruinele fostei clopotnițe. Pare a fi din veacul al XVII-lea sau chiar mai veche. Biserica de la Mânăstirea Cobia definește clar o fază importantă în dezvoltarea arhitecturii din Țara Românească, având reale calități artistice.
În contextul monumentelor din Țara Românească, biserica de la Mânăstirea Cobia interpretează, cu mijloace specifice, prin simplificări pline de ingeniozitate, planul bisericii episcopale din Mânăstirea Curtea de Argeș.
Secolul al XVI-lea constituie faza de formație a unei școli locale în arhitectura bisericească din Țara Românească și astfel se dezvoltă așa numitul stil vechi românesc sau muntenesc. Se formează o școală de meșteri constructori, sculptori și decoratori băștinași, care nu mai copiază modele străine, ci recurg la imitarea vechilor construcții din țară, transformând elementele străine într-un spirit nou, adaptat la gusturile, posibilitățile și condițiile locale.
Se înalță astfel numeroase biserici mici, mai ales la țară, și, în majoritate, ctitorii boierești. Ca element nou apare acum, deocamdată sporadic, la fațada de apus, pridvorul pe arcade deschise.
Având aspectul unui chivot urias de email, biserica mânăstirii Cobia este comparabilă aici, în Tara Românească, cu policromia monumentelor decorate cu picturi murale din Moldova.
Mânăstirea este încadrată într-un ansamblu din care nu se mai păstrează decât biserica mânăstirii, turnul clopotnita și ruinele casei egumenești. Vechile uși, capodoperă a sculpturii decorative de epocă,se păstrează în Muzeul Național de Istorie Bucuresti.
In cadrul manastirii se desfasoara Festivalului Internațional de Toacă devenit din ce în ce mai cunoscut și mai atractiv pentru copii și tineri.
Prof. Florina Loredana STREINU
